Soluţiile tehnice şi de montaj propuse de Aquasystem pot fi personalizate în funcţie de proiect! Colaborăm cu arhitecţi, constructori, montatori şi alte categorii de specialişti pentru a oferi cele mai bune soluţii.

CATALOAGE

DETALII MONTAJ

TIPURI DE ACOPERIŞ

CURSURI DE MONTAJ

În săptămâna 3 - 7 martie 2014, AquaSystem a organizat la Buzău, în colaborare cu Rheinzink Deutschland, o serie de cursuri de montaj pentru 20 de montatori specializați în tinichigerie - aplicarea tablei fălțuite pentru diferite situații concrete de șantier, corect simulate în condiții de atelier.

AquaSystem a organizat aceste cursuri de montaj selectând ca participanți pe acei colaboratori ai companiei care au îndeplinit anumite criterii de performanță, care au un istoric al utilizării materialelor furnizate de această companie și, desigur, în funcție de cunoștințele de tinichigerie. Au participat 20 de montatori din toată țara, de diferite vârste, dornici să își arate priceperea, dar să și învețe. Scopul acestui eveniment a fost perfecționarea echipelor de montaj care lucrează cu materiale furnizate de AquaSystem, o triere a competențelor de tinichigerie, dar și o ierarhizare a lor.

De asemenea, a fost important și contextul, ideea de la care s-a pornit: exigențele crescute pentru lucrul cu materiale de cea mai bună calitate. Astfel, în cele 5 zile ale trainingului au fost efectuate diverse operațiuni de confecție și montaj, la bancul de lucru, cu uneltele obișnuite ale acestei meserii: cositorire, închidere cu falț simplu și dublu, închidere pentru coamă dreaptă și coamă înclinată, îmbrăcarea coșului de fum. A fost acordată importanță detaliilor de execuție, acurateții acestora și folosirii corecte a sculelor specifice, pentru ca rezultatul final să fie o lucrare etanșă, rezistentă la solicitări și, nu în ultimul rând, cu o estetică ridicată.

Trebuie spus că materialele utilizate aici sunt de regulă folosite pentru lucrări deosebite, chiar monumente de arhitectură.
Cea mai mare parte a timpului a fost alocată cursurilor practice, dar timp de aproximativ jumătate dintr-o zi de trainig a fost dedicată și componentei teoretice (o prezentare). Ca o concluzie a acestor zile de training, AquaSystem speră ca ele să fie reluate cât mai curând și să devină o tradiție a firmei, în spiritul unei colaborări cât mai strânse cu firmele de montaj care să valorifice calitățile materialelor furnizate.

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Datorită duratei de viață de peste 100 de ani, un acoperiș metalic din titan-zinc este cel mai economic tip de acoperiș. Costurile inițiale aparent mari sunt singurele costuri suportate de beneficiar pentru o lungă perioadă de timp. Alte materiale au o durată de viață mult mai mică și presupun înlocuiri sau intervenții costisitoare datorate condițiilor meteo extreme, precum grindină, vânt puternic, căderi masive de zăpadă, ciclurile de îngheţ-dezgheţ.

Transferul de energie poate afecta regimul termic al casei? Un acoperiș din tablă fălțuită corect montat nu va fi afectat de fenomene meteo. În statele nordice, unde fenomene precum grindină, căderi masive de zăpadă, temperaturi foarte scăzute sunt preponderente, acest tip de acoperiș este uzual datorită rezistenței sale. Deasemenea, metalul reflectă 70% din energia solară, spre deosebire de alte tipuri de învelitori care absorb căldura, iar sistemul de ventilație al acoperișului asigură o constanță a temperaturii din interiorul casei.

Studiile au arătat că pentru cel puțin 30 de ani de la instalare costurile sunt minime, uneori nule, dacă montajul a fost efectuat conform specificațiilor tehnice. Faptul că există acoperișuri din tablă perfect funcționale montate în urmă cu 50-70 de ani demonstrează rezistența în timp a sistemului. Mai mult, încadrat la clasa A de combustibilitate crește valoarea proiectului iar costurile asigurărilor vor fi mai mici.

Aceasta este cea mai des întâlnită întrebare referitoare la un acoperiș metalic, provocată probabil de înțelegerea greșită a sistemului complet de acoperiș din tablă fălțuită. Un astfel de acoperiș se montează pe un suport solid, continuu; sub tablă recomandăm întodeauna montarea unui sistem de ventilare și fono-absorbant, special creat pentru acest tip de acoperiș.

Impactul asupra mediului a unui astfel de acoperiș este minim din mai multe motive. Metalul folosit la realizarea tablei este reciclat și reciclabil când își va încheia ciclul de viață. Durata de viață mare înseamnă înlocuiri de acoperiș mai rare, mai puțină energie și materiale folosite în timp. Este eficient din punct de vedere energetic.

TOP